Bunul simț cu sportul au făcut întotdeauna echipă bună și chiar dacă unele reguli nescrise par absolut firești, deseori vedem că în urma lor, unele persoane lasă multe… urme. Vom prezenta în acest articol, foarte pe scurt, câteva reguli esențiale, care urmate, asigură trecerea noastră decentă prin locurile pe care natura ni le pune la dispoziție.
1.Prima regulă se referă la gunoaiele pe care oamenii le lasă de regulă în urmă. Unele sunt foarte evidente și devin revoltătoare, precum PET-urile, ambalajele din plastic, ambalajele produselor alimentare însă altele, fiind mai mici, par mai nesemnificative. Trebuie să știi că atât un muc de țigară (de pe care doar hârtia este biodegradabilă, filtrul nu) sau un mic ambalaj de la un Snickers sunt la fel de dăunătoare. Resturile de la fructe pe de altă parte sau hârtia, sunt biodegradabile. Ideal este să ai un rucsac permanent cu tine, iar în acesta vei putea stoca toate resturile rămase.
2.Apoi, este vorba despre respectul față de celelalte persoane care se află deja pe munte. Nu este deloc indicat să treci razant cu bicicleta pe lângă turiști, mai ales când vii din spatele acestora. Fiind în zone izolate, nu se gândesc vreo secundă că un biciclist ar putea veni din spate, mai ales că nu produci vreun sunet pronunțat ca să-ți anunți trecerea, prin urmare, turiștii pot fi acroșați dacă își schimbă brusc direcția de mers (spre exemplu, când văd un peisaj). Copiii sunt și mai imprevizibili, așadar este recomandat să te faci auzit și de asemenea să micșorezi viteza de deplasare până la un nivel de siguranță.
3.Întâlnirea cu animalele sălbatice pe munte nu reprezintă de regulă niciun risc. Recomandat este să-ți vezi de drum dacă ai posibilitatea, fără te a opri sau dacă animalul respectiv apare în fața ta, să nu faci nicio mișcare bruscă așteptând ca pericolul să se îndepărteze. În cel mai rău caz, poți face cale întoarsă dupa evaluarea șanselor. Poți purta cu tine în rucsac un spray cu piper sau un aparat cu electroșocuri, dacă acestea te fac să te simți mai în siguranță.
4.Câinii de stână pot fi de asemenea prezenți pe traseu. Aceștia reacționează urât atunci când începi să alergi de ei sau dacă vrei să-i ataci. De regulă este bine să te oprești, pui bicicleta în fața ta și aștepți ca ciobanul să intervină. Nu deveni violent, nu ajută pe nimeni.
5.Dacă te decizi să faci focul ai mare grijă să fie bine delimitat cu pietre, iar la final să te asiguri că este stins. În special vara, un foc lăsat nesupravegheat poate produce incendii serioase de vegetație.